Așezată sub semnul postmodernismului, expozanții denotă, fără excepție, că sunt posesorii unor foarte bogate muzee imaginare în care își află adesea modelele și inspirația. Cei mai puțin hărăziți cu fantezie folosesc frecvent ghilimelele și dau citate din marea istorie a artelor. În general, pot fi admirate lucrări ilustrative și narative, care îl îmboldesc pe privitor/vizitator să-și plăsmuiască propriile basme pornind de la fiecare cadră. De altfel, artiștii locali sunt niște admirabili povestitori, pe linia strămoșului moldav de geniu, Ion Creangă.

Cum s-ar putea să nu fie ei sfătoși în pânzele expuse? „Ruga” lui Dimitrie Peicev este încărcată de spiritul reculegerii pe care îl transmit cucernicele femei de la țară adunate în jurul unei mese încărcată cu apetisante pomeni - coincidență cu Paștele Blajinilor ce se serba exact în timpul jurizării expoziției! Tematica religioasă se regăsește și la Ecaterina Ajder care, pornind de la izvoade inconografice standard, propune o contopire îndrăzneață între Maica Domnului Îndurerată și trupul martirizat pe cruce al Mântuitorului, în suita „La cules de îngeri”. Dipticul „Ecou” este tot o scenă biblică, în două etape, ca secvențele unui film de animație, una pe negru și alta pe alb, cu două personaje sfinte aureolate de raze crestate în pastă cu vârf de cuțit. Daniela Gaftea e prezentă cu o zguduitoare ”Crucificare”.

Sugestiile artei populare, ale motivisticii folosite în ceramica sau textilele produse în gospodăria țărănească sunt decelabile la Iraida Ciobanu („Motiv festiv”, „Fructe și păsări”). Scurgerea anilor este figurată de Ludmila Zastavnițchi prin jocul parodic al unui jaquemart ce se arată la fiecare oră și bate într-un gong închipuit pe fațada virtuală a unui dom a cărui sugestie este dată de cloazoanele negre ale ochiurilor de sticlă dintr-o rozasă, cu cele două siluete de sfinți ce surmontează compoziția.

Cam în același spirit și cu aceeași temă a trecerii ineluctabile a timpului – figurat printr-o clepsidră și un cadran de ceas – lucrează și Hâncu pentru care viața se definește drept „Jocuri de șah/ Jocuri de spații”. Jocul de-a viața sub forma unei voioase mascarade e admirabil sugerat de Victoria Cozmolici în pânza „Flirt”. Un foarte pansiv arlechin, în nuanțe de albastru – pendinte de una dintre perioadele picassiene – propune Aurelia Nascu. Spiritul carnavalesc este investigat și de Nicolae Guțu în „Compoziție III” în mozaicul de măști care recrează o suită de portrete cu expresii uimite, speriate, întrebătoare, de la masca rituală africană la cea de teatru grec și până la sinteza cubistă. Parafrazele ironice la mitologia greacă făcute de Mihail Brunea sunt pline de vervă și dau măsura capacității autorului de a călători în timp și a folosi sintaxa plastică a desenelor cu figuri roșii pe fond negru, care decorau ceramica acelei perioade a antichității. Amuzant este și ciclul de zburătoare semi-antropomorfe, generos colorate și intitulate „Toate păsărite zbor”, ale lui Sergiu Cuciuc – bufnițele savante și cocoșul pintenog, cu medalie la gât și cercel în creastă, se revendică drept niște potrivite ilustrații pentru copii, aferente „Punguței cu doi bani”. Trimiterile la pictorul avimorfist flamand Roelandt Savery sunt evidente, iar rezultatele salutare. Povestitorii moldoveni își dau măsura atât în genul infantil, cum s-a văzut în exemplele de mai sus, cât și în acela destinat maturilor, investite cu mare încărcătură de umor, precum o face Iurie Roșioru în „Petrecerea de Reveilon” unde sunt concentrate tipuri specifice de petrecăreți, toate pretabile caricaturizării.

„Pe aripa vântului” este o lucrare fără legătură cu lumea celebrului roman semnat de Margaret Mitchell dar cu o mare doză de romantism. Lucky Galaction Passarelli ar fi fost mândră de descendența cromatică și grafică pe care o are în autorul acestei pânze, Victor Hristov, cu turbionul de flori multicolore prin care trece o tânără cu plete aurii, fluturate de briză. Vârsta întrebărilor e bine reprezentată prin câteva lucrări de referință. În „Katia”, Stanislav Babiuc surprinde, cu înțelegere și duioșie, o fetișoară naivă ce surâde, ușor intimidată, strângând cu o mânuță, la piept, două jucării dragi și cu cealaltă ținându-și, delicat, poala rochiței roz, ca și când s-ar pregăti să recite o poezie în fața darnicului Moș Crăciun sau să răspundă solicitării părintești de a-și dovedi calitățile vocale în fața unor oaspeți. Un contre jour intimist apropie pânza de valorile perene ale academismului rus/sovietic. Cezara Koleșnic, în „Sașa” și „Tânără ucraineancă” portretizează doi copii, cam speriați, puțin triști - ca atunci când se află în fața aparatului, la prima lor experiență fotografică - el tuns chilug, plasat pe fond înflorat, ea îmbrobodită cu un tulpan înflorat, decupată pe fond de zăpadă, în spirit Mir iskusstva. În zona creativității tradiționale se plasează și monumentalul portret de „Stareț” al lui Gheorghe Lișiță, ce se afirmă ca un brav urmaș al lui Perov și Repin, cu voalate citate din opera post-müncheneză, bogat împăstată, a lui Octav Băncilă. Dipticul „Autoportret cu dulău” al lui Ion Morărescu șochează prin duritatea datorată unei execuții viguroase, în tușe energice, grănițuite de un duct negru, gros, cu un decorativism de vitraliu.

Harta celestă și mișcarea astrală preocupă mai mulți plasticieni moldoveni. „Eclipsa” lui Veaceslav Ignatenco asimilează fenomenul astral unei roți pusă în mișcare, la o fiesta mexicană, de focurile de artificii. Veaceslav Bakițchii recurge la gestualism pentru a sugera „Ploaia de meteoriți”. Motivul arhitectonic suscită încă interesul plasticienilor în piesaje urbane cu iz istoric: Inga Edu evocă eterna Veneție în tonuri reci, de înserare; o cupolă aurie de madrasa este un element „Oriental” de mare forță pentru Victor Crețu. Unii peisagiști urmează, cu strictețe, lecția înaintașilor: Valerii Sidorkin, în compoziția „Spre casă” a imortalizat ora după-amiezei când vitele se întorc la gospodăriile de care aparțin, trecând pe lângă o pânză de apă, în care volumele lor sculpturale se reflectă foarte pictural - totul amintind, prin cromatică și desen, de opera americanului Grant Wood.

Peisajarea cu mesaj imanent este bine abordată de Igor Svernei în „Vânători – vânătoare... vânat”: o privire plonjantă asupra unui peisaj de iarnă, cu arbori desfrunziți și o mare dâră roșie, ce indică direcția pe care a fost târât trofeul cinegetic. Prin această lucrare sunt făcute referiri la unele evenimente dramatice din realitățile locale imediate.

Pentru Olga Bakițchi, succedarea generațiilor este similară unui arbore la baza căruia se plasează strămoșii iar pe crengile superioare cresc roadele recente, copiii și tinerii, într-o încrengătură de portrete accentuată prin colajul de țesături volumetrice.

În ambianța expozanților din străinătate ne-a atras atenția lucrarea Dianei Brăescu, care, de o vreme încoace, glosează pe tema angelicului feminin ce glisează, cu ușurință, spre îngerii căzuți din cauza păcatelor carnale: sfințenia este copleșită de demoniac, rictusul mefistofelic schimonosește trăsăturile aparent serafice ale preoteselor amorului inserate de autoare în puncte cheie ale compoziției, ca autoportrete spirituale. Aici, concetățeanca noastră are un secondant în cehul Jindřich Bílek care expune o imagine grotescă, intitulată „Apa vie” – comentariu la groaza dantescă a cufundării în Purgatoriu, unde spiritele damnate se îneacă într-o mare de sânge.

Concertul copleșitor al scurgerii inexorabile a vieții este o temă dragă lui Florin Menzopol, pe care o tratează cu eleganță, sub o discretă privire introspectivă. Câțiva autori sunt adepți convinși ai gestualismului precum Petar Arnaudov (Bulgaria), Sozi Constantinidou (Cipru), Iolanta Gmur (Polonia). „Orizonturile” Ianei Kuneva (Bulgaria) se compun din paralele vernil și albastre, pe filiera lui Morris Louis. În „Primăvara” Marikăi Naadel (Estonia) sunt obținute efecte optice prin utilizarea unor steluțe în tonuri complementare, cele calde spărgând masa rece a fundalului. De la explozia cromatică a acestora se ajunge, în anumite cazuri, la o liniște totală, prin alb, într-un triumf suprematist tatlinian, ca în opera semnată de Stella Christofi (Cipru). Invitata de onoare Nicole Callebaut (Belgia), are două mari compoziții letriste ce urmăresc, în ton, principiile suprematiste (una pe alb, alta de negru), cu sloganul IN ART WE TRUST, repetat cinematic, obsedant, ca parafrază la acel motto oficial al Statelor Unite, imprimat pe bancnotele și monetele americane (In God We Trust).

Se întâlnesc pe simeză și câțiva împătimiți ai portretului: Alexandra Baciu (România) prezintă un apreciabil chip monumental de tânără cu ochi verzi; cele trei figuri dramatice ale Dorei Constantinou (Cipru/Grecia), autoizolate în spatele unor geamuri, denotă imposibilitatea comunicării și contemplarea distorsionată a realității prin ochiul murdar de sticlă – vraja aceasta nu poate fi ruptă nici dacă suprafața vitroasă a fost spartă, ca în cazul ultimului personaj ce a încercat o vană evadare.

Sentimentul disperatei singurătăți este tema lucrării „Ferestre” de Rumiana Yotova (Olanda). O merituoasă compoziție cu mai multe personaje în griuri fine este cea semnată de Perrine Moreau (Belgia) și intitulată „L’autre silance”, ca un ecou îndepărtat al „poeziei liniștii” danezului Vilhelm Hammershøi. Dacă modelele din cadrele amintite mai înainte sunt, în general, triste și însingurate, multiplele fizionomii de copii și maturi ce, din spatele unui gard de sârmă privesc, cu ochi strălucitori, un spectacol sau o defilare, în lucrarea „Fiesta” de Valdemaras Semeska (Lituania), sunt radioase, denotând sănătate și o debordantă voie bună. Nastar Mamay (Kirghistan) expune un portrete ironic – un cap de oaie în costum elegant, ca o intenție de a ilustra o fabulă. Gopal Dagnogo (Ivory Coast) grănițuiește delicat niște siluete ce se străvăd prin perdeaua străvezie de acuarelă. Decorativul pur își găsește o bună aplicație în „Amazoana” lui Yuristanbek Șigaev (Kîrghîzstan).

„Dans l’espace” de Tomoco Kazama-Ober (Franța) este o compoziție centrată de silueta unui faraon cu pasiuni astronomice prezentat în plin proces de cercetare a mișcării astrelor. Un amestec de artă naivă și bogată picturalitate academică se întâlnește în „Castanul” Martei Vosyliute (Lituania) unde, alături de falnicul arbore înflorit, se zbenguie un cățel jigărit. „Basomis” de Indre Martinkiene (Lituania) ne amintește, nouă, românilor, de coperta primei ediții a romanului „Desculț” al lui Zaharia Stancu. José A. Gonzales Grillo (Cuba) face o combinație între gama stinsă, de pământ, din arta aborigenilor australieni, fizionomiile jucăușe ale lui Chagall și sintetismul angulos al lui Wilfredo Lam în lucrările „Călătorie” și „Femeia mecanică”.

Velocitatea, fâlfâirea aripilor, efectul filmic al acestora, sunt surprinse cu deosebită imediateță de Teodor Buzu în „Părăsirea cuibului”. „Seara” lui Leonardo Guțu este o lucrare cu două registre în care niște inflorescențe sunt redate pe principiul fotografiei tradiționale: pozitiv/negativ. O lucrare tulburătoare de Ieva Skaurone face parte din ciclul „Credință” și este focalizată pe figurile fără identitate ale unor femei musulmane, învăluite în burqa. Japonezul Yoshizumi Toshio expune cea mai originală și mai puternică lucrare – un diptic intitulat „Început”, executat în tuș pe o pânză în nuanță de nisip: o pată intensă, continuă, modulată, cu degradeuri pline de vibrație, foarte picturală deși totul este rezultatul unui dialog acromatic.

Ca invitați de onare au răspuns și au trimis lucrări Silvia Radu, Viorel Mărginean, Constantin Flondor, Paul Gherasim, Sorin Ilfoveanu, Horia Paștina, Petru Lucaci și Mihai Sârbulescu. Fiind vorba de maeștri necontestați, orice comentariu adus operei lor ar fi superflu.

Pentru orice iubitor al artei, vizitarea Bienalei Internațională de Pictură de la Chișinău din acest an este o recompensantă călătorie în visare.

Expoziţia reuneşte artişti din Austria, Armenia, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Costa Rica, Coasta de Fildeş, Cuba, Danemarca, Elveţia, Estonia, Franţa, Germania, India, Iran, Italia, Japonia, Kârgâzstan, Lituania, Marea Britanie, Mongolia, Olanda, Polonia, România, Rusia, SUA, Spania, Slovacia, Turcia, Ucraina şi Republica Moldova.

Ritmul dezvoltării tehnologiilor infomaţionale din ultimii ani a atins cote impresionante, cu ajutorul acestora artiştii comunicând liber cu întreaga lume. Nu se poate însă asigura o perspectivă a evoluţiei fenomenului plastic contemporan fără o permanentă comunicare vie, interculturală, în contextul tendinţelor artistice internaţionale. La noi, aceasta poate fi realizată doar prin participarea individuală a artiştilor în cadrul diverselor saloane de artă internaţionale, dar şi prin organizarea unor manifestări expoziţionale competitive cu participare externă.

În acest sens, prin efortul comun al mai multor instituţii publice şi asociaţii de creaţie – Ministerul Culturii, Muzeul Naţional de Artă, Uniunea Artiştilor Plastici, Centrul de Artă Amprente, în parteneriat cu Direcţia Cultură a Primăriei Chişinău, Institutul Cultural Român M. Eminescu din Chişinău şi Fundaţia Familiei Sturza-- se organizează la Chişinău această manifestare expoziţională internaţională competitivă.

Un semn distinct şi de bun augur al ţinutei artistice incontestabile a acestei manifestări de anvergură este prezenţa generoasă a unor reputaţi artişti ai picturii contemporane: Paul Gherasim, Gheorghe Anghel, Viorel Mărginean, Sorin Ilfoveanu, Horia Paştina, Petru Lucaci, Vasile Tolan ş.a. (Romania), Nicole Calbeaut (Belgia), Ewa Mazek (Polonia), Rick Copsey (Marea Britanie), Gabriele Lockstaedt (Germania), Rinaldo Novali (Italia), Valentina Rusu-Coibanu, Eleonora Romanescu, Sergiu Cuciuc, Dmitrie Peicev(Moldova), Anatoli Vasiliev (Rusia) ş.a.

La fel ca şi în cadrul ediţiei anterioare, Lituania se impune activ prin prezenţa unor artişti cu o prestaţie plastică de excepţie, printre aceştia numărându-se Ieva Scaurone, Marta Vosiliute, Romanas Averincevas. Ne bucură foarte mult prezenţa numeroasă, din acest an, a Bulgariei, reprezentată de o serie de artişti viguroşi cu lucrări de factură preponderent abstract-expresionistă şi o construcţie cromatică nonconformistă, caracteristică şcolii bulgare de pictură din ultimele decenii (Maria Zlatanova, Petar Arnaudov, Dimitar Iankov).

Pentru prima dată am avut şi o ofertă generoasă din zona Orientului Apropiat (Turcia, Iran) dar şi din Asia (Mongolia, India).

Caracterul competitiv al Bienalei încearcă să ridice ştacheta prestaţiei artistice şi în acelaşi timp promovează şi încurajează tinerii creatori în procesul evoluţiei artistice, încearcă să atragă un număr cât mai mare al acestora pe simeze. Nu putem, bineînţeles, trece cu vederea şi faptul că deruta, decepţia, “convulsiile” socioeconomice din ultimii ani, statutul social precar al omului de creaţie din societatea moldavă afectează la modul direct mediul artistic, în special tânăra generaţie care tot mai des se orientează către necesităţile „de moment” ale unor consumatori de artă de sufragerie. Aceste considerente ne impun să semnalăm faptul că şi expoziţia actuală constată o receptivitate redusă, adesea oarecum timidă din punctul de vedere al expresiei plastice, a reprezentanţilor tinerei generaţii de artişti locali, comparativ cu oferte generoase din partea tinerilor artişti din alte ţări, creatori care nu-şi reduc interesele artistice doar la pictura consumistă.

Creaţiile tinerilor artişti din străinătate, formaţi în cadrul unor instituţii de învăţământ în care procesul de studiu este ghidat de alte criterii, decât cele de la noi, se disting prin libertatea de alegere a procedeelor artistice şi orientarea acestora către tendinţele estetice conceptuale actuale, demonstrând o libertate deplină, aflată dincolo de orice convenţionalităţi tehnice sau stilistice, fără intenţii directe de agreere publică – acesta este şi secretul pentru care lucrările acestora suscită un interes vizual remarcabil.

Sperăm că dialogul dintre nucleul de pictori autohtoni orientat cu precădere către tendinţele artistice inovatoare şi estetica unor artişti din străinătate se va contura în timp şi va asigura o perspectivă favorabilă de dezvoltare a domeniului şi, implicit, o mai largă deschidere în antrenarea capacităţilor de sincronizare cu fenomenul artistic de pe mapamond.

Tendinţele recente ale picturii contemporane dinamizează formele şi mijloacele de exprimare astfel încât se estompează limitele dintre domenii, adesea chiar intercalându-se, generând noi opere de artă care surprind spectatorul, îi solicită acestuia intelectul şi îi serveşte drept prilej de delectare estetică: în cadrul acestei Bienale, juriul a menţionat cu Marele premiu una dintre lucrările semnate de Toshio Yoshizumi din Japonia, care a cucerit nu numai prin originalitate, dar şi prin intensitate estetică, lucrare ce vine mai mult din zona graficii sau a imprimeului.

Toate acestea ne duc cu gândul la ideea de a organiza urmatoarea ediţie a Bienalei într-un context mai amplu, care ar cuprinde mai multe domenii ale artelor vizuale contemporane (grafică, sculptură, obiect etc) şi care ar permite un dialog plenar şi lucrativ între generaţii de artişti, culturi, domenii artistice, curente şi critici.