
Trofeul Art Museum
Gabriela Culic, 1965, România
Locuiește și activează în România
Absolventă a Universității Nationale de Arte din București, secția Pictură
Expoziţii relevante: Begia, Franta, Olanda, România, SUA
Lucrări în colecții publice: România
Lucrări în colecții private: Belgia, Canada, Franta, Israel, Marea Britanie, Olanda, România, SUA
„De frigul culorilor ne îmbrăcăm în lumină și singura haină adevărată a noastră e străfundul ochiului nostru. În rest suntem goi sau în dezbrăcare…” scrie Nichita Stănescu în Respirări, gânduri care mă inspiră. Seria Breath, lucrată în ultimii ani, are ca temă pasărea și zborul. Pentru mine pictura este un ideal, ca o oglindă în care îţi potrivești chipul, „până când accepţi să fii”, cum spune poetul. Căutarea mea în pictură are conotaţie filozofică. „Tot ce face e o înăltare, e vorba de transcendere, subliniază Radu Boroianu, curatorul expozitiei Breath. Te tulbură, te face să treci prin stări aparent contradictorii pentru a termina, înlănţuindute. Pictura Gabrielei Culic degajă un farmec dureros și totodată jucăuș, șăgalnic. E tot atâta ţipăt de singurătate cât și duioasă împărtășire. Senzualitate febrilă, ultimativă și reflecţie religioasă…” Paleta cromatică austeră, rafinarea griurilor, jocul transparentelor, imperfecţiunile picturale susţin conceptual seria lucrărilor Breath, dând forţă și siguranţă efemerului. El devine frumos tocmai pentru că dispare repede.
