Premiul Mare
Diana Tudose, 1988, Moldova
Masterandă în cadrul Universității Naționale de Arte Plastice din Bucureşti, România
Absolventă a Universităţii Naţionale de Arte Plastice, Secţia Pictură, Bucureşti
Expoziţii relevante: Moldova, România
Un fapt demn de toată lauda este participarea la Bienală a tinerilor creatori, unii din ei obţinînd şi premii importante, cum este cazul tinerei artiste Diana Tudose (Republica Moldova), căreia pentru lucrarea „Înăuntru”, i-a fost acordat de către Juriu Premiul Mare care, în mare măsură, echivalează cu o consacrare
Nivelul înalt al Bienalei este întregit de acest catalog, impresionant prin dimensiune şi calitate editorială. Gândit exigent, tipărit la cele mai înalte standarde tipografice, catalogul Bienalei de la Chişinău poate sta alături de cele mai realizate tipărituri de acest gen din lume.
Şi pentru că nimic nu se înfăptuieşte fără implicare totală şi fără înaltă ştiinţă, şi pentru că „omul sfinţeşte locul”, vreau să aduc un cuvânt de laudă artistului care a gândit, a visat, a structurat şi a realizat aievea visul lui: curatorului Bienalei, distinsului artist plastic Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei.
Voi urmări cu mare emoţie şi interes destinul viitor al acestei prestigioase manifestări artistice – Bienala Internaţională de Pictură de la Chişinău, adevărat act de cultură.